Impresionant! De-a dreptul impresionant!
Peste 6000 de suporteri unguri au asistat la meciul dintre MKB Veszprem şi Reale Ademar (Spania), din grupa a treia a Ligii Campionilor, scor 28-26 (14-13), primul jucat de formaţia din ţara vecină fără pivotul titular, Marian Cozma, ucis în urmă cu o săptămână.
La intrarea în sală, suporterii au primit tricouri cu chipul imprimat al handbalistului român, dar şi steguleţe naţionale ale Ungariei şi României. De asemenea, jucătorii unguri au purtat tricouri similare şi la încălzire, iar în timpul meciului brasarde negre, la fel ca adversarii lor.
În tribune, majoritatea spectatorilor a purtat tricouri cu numărul 8, cel cu care a jucat Marian Cozma, cel oficial urmând a fi retras de club, în cadrul unei ceremonii speciale.
Momentul de reculegere ţinut înainte de debutul partidei a fost impresionant, luminile au fost stinse in sala arhiplina dar tacuta iar fotografia lui Marian a fost afisata pe tabela de marcaj. Fiecare gol marcat i-a fost inchinat lui Marian, iar finalul partidei a oferit imagini cutremuratoare, toata sala scanda numele sau.
Vreme de 30 de minute, cei 6.000 de spectatori au aplaudat frenetic, timp in care fostii coechipieri ai lui Marian Cozma s-au cutremurat de plans si s-au inclinat in fata unui banner cu fotografia lui Pasarila. Nici antrenorul echipei nu si-a putut retine lacrimile.
Daca ati vazut meciul sigur o lacrima vi s-a rostogolit pe obraz...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Sursa: http://www.gsp.ro/
duminică, februarie 15, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici comentezi!