Reintalnirea

Si cum aveam dreptate...

"Bună, a trecut ceva timp..." nu, nu merge, se gândi. Normal că a trecut ceva timp, prea mult chiar, şi în plus locuieşte la sute de kilometri distanţă, nu e ca şi cum ar fi putut-o vizita zilnic. "Hey, ce mai faci?" Hmm, prea banal, se gândi el din nou. Asta ar însemna să ascundă o emoţie nemărginită în spatele unei expresii care dă de gol mai multe sentimente decât şi-ar dori poate în acel moment. "Nu te-ai schimbat deloc" ar putea fi un început bun, dar se poate interpreta greşit. De unde ar ştii ea să aibă încredere în el dacă în trecut i-a dovedit contrariul. Câte şi mai câte expresii nu-i trecură prin cap, câte cuvinte încerca să diferenţieze din bogăţia oferită de limbaj, destul de multe pentru a putea naşte o conversaţie civilizată, însă îndeajuns de puţine pentru a nu stârni un conflict...

Se despărţise de ea acum doi ani. Nu-şi mai vorbiseră, nu-şi mai trimiseseră mesaje, mail-uri, nimic. În opinia lui era numai şi numai vina ei. O văzuse la teatru cu alt băiat, o văzuse pe stradă cu altul, de ce ar mai vrea la urma urmei să aibă de-a face cu ea? Se şi mutase în alt oraş la scurt timp după ce rupseră relaţiile. Poate ar fi trebuit să discute mai întâi, dar acum era prea târziu. Cu toate acestea, avea emoţii greu de ascuns. Nu ştia de ce, dar faptul că se afla în vizită la ea în oraş şi dorea să o întâlnească îl neliniştea. Nu avea de ce să se mintă singur, fusese prima lui dragoste adevărată şi nu ar putea-o uita indiferent cât ar încerca. În mai puţin de 10 minute avea să afle dacă procedase bine sau nu. Dar dacă nu avea să vină? Deja se făcuseră 15 minute de când aştepta sub bătrânul stejar...

Ce să spun, ce să spun, ce să spun..." se gândi ea cu o oarecare nelinişte pe când ieşea din casă. Nu trebuia să se gândească la altceva decât un simplu salut pentru că era de datoria lui să deschidă discuţia, asta dacă îşi dorea măcar una. Pe de altă parte poate ar fi fost bine să aibă pregătită o replică în caz că el se bloca. Şi ea avea emoţii, însă şi le stăpânea cu o iscusinţă cultivată de-a lungul anilor. Nu ştia de ce vroia el să o vadă tocmai acum, după ce în trecut dispăru subit, fără nicio notificare. Trebuia să fie calmă şi să procedeze ca atare, nu avea nimic de pierdut. El în schimb nu se deplasase atâţia kilometri ca să admire stejarul...

Acum nu mai bine de doi ani el o văzuse într-o seară la teatru alături de vărul său din străinătate. Ofensat probabil că nu fusese şi el invitat a decis să nu-i mai vorbească o perioadă. Până când o văzuse din nou prin oraş, după care nu mai dori să audă de ea. Ea nu a înţeles atunci despre ce fusese vorba până în momentul în care părinţii ei i-au dat vestea: aveau să se mute din oraş. De-abia atunci a încercat disperată să ia legătura cu el, în zadar. De atunci nu a mai auzit nimic de el, iar acum brusc vroia să o vadă. Nici nu ştia de ce se minţea singură, pentru că încă mai ţinea la el şi îşi dorea din tot sufletul să îl vadă.

În cele din urmă ajunse la locul de întâlnire, dar nici urmă de el. Se uită mai bine la ceas şi văzu că întârziase jumătate de oră...probabil plecase...