Feeling lonely...

... again and again...

Si totusi...

... ne iubim ?

Life

"Life is strange: the happier people can be, the unhappier they are. I have some friends that think they exist because they have "problems" to solve. Without "problems" they are nobody..."

Coelho

Prietenul la nevoie se cunoaste !

Asa spune un vechi proverb pe care il stim cu totii. Putin simtim insa pe pielea noastra ca exista prieteni adevarati. Si printre acei putin ma numar si eu.

Multumesc pentru ca existi !

Multumesc pentru ca esti langa mine atunci cand am nevoie de tine !

Multumesc pentru ca esti tu ! Acum stiu de ce am ales sa fiu prietena ta !

E prea devreme...

... sa fie prea tarziu...

Mi-e dor de-un zambet...

Da...

... Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

...Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

De pe facebook. Frumos, nu ?

Revenind cu picioarele pe pamant ...

Sunt in pom si pomul in aer...

Si totusi... am muncit atat ! Nu pot da cu piciorul la tot...

Trebuie sa ma concentrez... Trebuie !

Stii...

... mi-e un dor nebun de tine...

Ea !

O iubire care nu risca nimic, nu valoreaza nimic...!

Adevarat, nu ?

Ar trebui...

... sa invat...

Dar nu pot. Subconstientul meu lucreaza neincetat. Nu ma slabeste deloc. Si nu e bine...

Dar tie iti e bine....
Tu citesti...

Vreau... vreau...
Nici eu nu mai stiu ce vreau...

Vreau liniste...
Vreau ca lucrurile sa revina la normal. La normalul nostru...

Vreau sa ma strangi in brate...
Vreau sa te strang in brate...

Pur si simplu... vreau langa tine !

Mi-e dor... mi-e atat de dor de tine...
Simt cum "am nimic, fara tine"...

Si pentru ca...

... locul va fi mereu...



Multumesc Lavi ! Chiar e faina melodia !

Jumatati

N-am mai citit de foarte mult timp bloguri. In seara asta am rasfoit cateva si am gasit ceva frumos, ce vreau sa impartasec cu tine, cealalta jumatate a mea, tu... cea care citesti blogul asta...

"Daca te trezesti cu jumatati de citate, cu jumatati de chipuri, desfigurate pe jumatate, cu truisme ce se considera destul de importate incat sa te trezeasca, neinteresante (pe jumatate)... mai poti dormi?

Daca in mintea ta cauti celelalte jumatati de citate, in care pui cuvintele tale, iar sferturile de chipuri le completezi cu cele ale unor cunoscuti, monstrii ies la iveala, cu citate ce nu le apartin, cu forma ce nu le apartine, si cu gandurile tale. Ele nu mai sunt pe jumatate.

Acestor fiinte complete nu le trebuie somn. Dimineata te vaneaza, scot jumatatile din tine cu carlige, cu momeli de jumatati de citate, si te lasa asa, pe jumatate gol, pe jumatate lucid.

Si cauti citate intregi, sperand sa te recapeti cumva, sa eliberezi monstii de chipuri ce nu le apartin si sa umpli jumatatile de citate.

La ce te gandesti dimineata, cand jumatate din tine se contopeste cu covorul?

E un covor interesant, ce-i drept. Pe jumatate insa, nu-mi place. Are un chip de persoana faimoasa, peste care a calcat prea multa lume si s-a asezat praful.

E admirabil cum diferite cadre se imbina pe covor, intre firele-i decolorate. Imagini uitate pe jumatate.

Covorul, noaptea, probabil se simte si el pe jumatate gol.

Nu stiu cum, nu-mi pot aminti nimic din ce stiu atunci cand dorm, tot ce-mi ramane dimineata sunt truismele astea enervante, intarziate.

Si-mi mai raman jumatati de lucruri, jumatati de oameni, jumatati de citate suspendate-n aer si jumatati de ganduri, carora oricat ma chinui, nu le gasesc cap sau coada; raman asa, ca azi, de exemplu, cu-o jumatate de vaza si cu o codita de lalea, pe covor.

Nu mai gasesc culori, dar gasesc in unele zile innorate fragmente de cuvinte, ratacite pe strada- vreun „am” ce parca era dintr-un citat, parca era un verb dar ar fi putut fi si „amorf” sau „ameliorare” sau un sfarsit.

Ma irita aceasta nestiinta, fiind singurul lucru pe care-l mai stiu. In fiecare dimineata, de pe covor, monstrii mei imi rad in fata , in jumatatea mea de fata, fiindca ei stiu..."

P.S. Mi-e dor de tine... mi-e tine de tine... mi-e dor sa orice cu tine... Mi-e atat de greu fara tine...

Pai... pana cand ? Pana cand, domne, pana cand ?

Era cazul sa ma motivez putin, nu ? Oricum viata isi continua cursul asa cum vrea ea si noi nu putem face nimic.

Degeaba ne "straflocam" atat, nu putem rezolva nimic. Dam numai satisfactie unora...

Vorba melodiei: "e scris in stele..." si asa va fi ;) Trebuie numai sa asteptam continuarea. Nerabdatori :P

17 ani !!!

Atatia au trecut ! De-ai fi acum langa noi...
Mereu te vom iubi !

Mi-e dor...

... si doare !

Nu pot sa dorm...

Pentru ca doare, doare tare... si nu trece...
O lacrima se rostogoleste usor pe obraz. E umeda si un fior imi strabate intregul corp. Parca ar fi atingerea ta...

Because I need to...

"Ya lo escribes en el blog? Para eso esta, para escribir lo que piensas de las cosas de la vida....Hoy cuatro palabras me han llegado al alma...". Mi-a spus cineva.

Si cata dreptate avea. Uite asa am revenit la tine, dragul meu BLOG. De ceva timp bun te-am cam abandonat. Tu esti singurul pe umarul caruia pot plange cu adevarat.
Pentru ca... life sucks ! Si zi de zi imi dau seama de asta.

Altcineva mi-a zis azi: "life's wonderful, Mihaela :) dupa ce trece momentul, realizam ca life doesn't sucks". Una mierda !!! Life sucks si punct ! Trece momentul... si vine altul? Si uite asa o insiruire de momente proaste. Si cum poti sa nu spui ca life sucks ?

"Life sucks indeed! Si cateodata zambetele alea sunt mai senine dupa cateva lacrimi! Apa mai spala mizeria din jur...din experientza personala! Apoi e mai usor sa fii barbata! ". Parerea altei persoane...

Solutia ? Dispera, plangi, zambeste ! Life always sucks !

P.S.1. Gracias Ramon, gracias por acordarme quien soy yo...

P.S.2. Hoy ha sido un mal dia, muy malo...